Cerșetori la poarta sufletului-Vol 1

E a mea si ea ma reprezintă cel mai bine. E cea care s-a născut din povești. Un pix și o foaie i-au fost părinții. Visele și toate dorințele i-au fost bunicii, la fel cum a fost bunica mea, cele mai frumoase vise despre ea erau. Copilăria, e visul pe care l-am trăit iar în fiecare zi bunica îmi era acolo. A fost ca un film, unul pe care îl poți viziona de sute de ori dar numai o dată îl poți trăi. Poți să plângi pe tot parcursul filmului dar mereu și mereu îți vei da seama că n-ai plâns niciodată cum ai plâns la final. Când s-a terminat. Filmul. Ea, copilăria. Viața cu bunica.

Pixul, foaia și visele și-au terminat treaba. După ce au văzut că a crescut, avea cam 220 de pagini, au îmbrăcat-o în cele mai frumoase povești iar părinții și bunicii au dat-o la grădiniță. La editura Berg. Acolo au învățat-o cum să arate, cum să se comporte. A învățat repede, căci ea era deja educată și crescută cu iubire, ea știa de mică că o să cunoască mulți oameni, oameni pe care trebuie să-i facă s-o iubească, să-i iubească poveștile.

De la editură, a ajuns la tipografie unde oamenii au facut multe multe cărti, toate la fel, toate ca ea, cea care-mi poartă poveștile până la voi în suflet.

A ieșit din tipografie înainte de Crăciun, anul trecut. Era atât de frumoasă, de aranjată și de mândră încât nu-mi venea să cred că-i a mea. Am început s-o iau în brațe și nu-mi venea să o mai dau nimănui. Era doar a mea.
Apoi mi-am adus aminte cum s-a născut și am hotărât s-o arat cât mai multor oameni. Oamenii o iubeau și primeam mereu mesaje despre ea. Eram atât de mândră că în urma mea, după ce moartea mă va câștiga, pot să las ceva ce nu moare niciodată. O carte.

A început să vadă toată țara. Nu eram deloc îngrijorată căci știam că oamenii imi vor scrie că a ajuns, că e bine. Am plâns când mi-a spus prima dată că pleacă în Germania. Apoi Italia, Franța, Spania, Anglia, Canada și Austria. A ajuns și în Thailanda, 7834 de km distanță de părinții ei, pixul și foaia care a cărat în brațe toate poveștile celor ce-au rămas și a celor ce nu mai sunt…și fără ca ei să știe, au fost acolo și au văzut cum soarele sărută marea.